Nu stiu nimic despre viata.. Nu ma mai masor in anii – parca prea multi – pe care i-am trait sau in lectiile pe care m-am straduit sa le invat cat mai iute si sa le ingramadesc in mintea si in sufletul ce pareau prea mici pentru toate intelesurile ascunse ale lumii.
Nici macar in lectiile pe care nu le stapanesc defel insa pe care mai ieri ma straduiam din rasputeri sa le ascund – de toti si de mine, de mine si de toti – acoperindu-le cu crengi si frunze si in care tot eu cadeam, victima unica a propriei mele capcane nesabuite.
Nu stiu nimic despre viata.. Si la urma urmei cine spune ca ar trebui sa stiu?
Nu stiu nimic despre viata.. Repet obsesiv incantatia care sper sa ma rupa de toate orgoliile, dorintele desarte si dezamagirile inutile.
Nu stiu nimic insa ochii mei nu se mai feresc sa priveasca, urechile sa asculte si inima sa afle.. doar asa, de dragul jocului si al vietii, nu al cunoasterii.
Nu stiu nimic despre viata… Oare asa o sa-mi fie mai usor sa o traiesc?
Povestile mele sunt aidoma unor lei. Rag fioros in mine, fac zgomot si tambalau, vor sa fie admirate si’n acelasi timp temute cand isi scutura coama cu miscari sigure si maiestuoase.
Convietuirea cu ele nu’i usoara. Nu ma lasa sa dorm noaptea. Scot cate-un raget cand sunt in mijlocul unei fraze. Incep sa se miste nerabdatoare incolo si’ncoace cand sunt la supermarket. Si apoi, cand fug intr-un suflet sa ma supun si sa le implinesc dorinta, incep sa maraie amenintator si sa’mi arate coltii ascutiti.
La o adica, cine sunt eu sa le dau ordine si comenzi? Cu ce drept stau eu in fata lor cu pretentii sau deadline-uri ? Cine sunt sa le pun sa faca frumos in fata publicului din staluri?
N-am bici. N-am nici joben. N-am increderea in sine a dresorului de profesie. De fapt nici nu stiu cum am aterizat aici, in manejul asta de circ. Nu stiu sa le imblanzesc.
Marti 13, redactia Money.ro, cateva minute pana la votul motiunii de cenzura.
Concurs de titluri pentru articolul ce raporteaza rezultatele votului. Printre nominalizari “Ferea! Cad ministri!” sau “Cade guvernul. Aveam asa ceva??”. (n.red. singurul premiu al concursului consta in descretirea fruntilor implicate. Articolul real si titlul serios aici)
Am indurat cu greu discursuri peste discursuri, politicianisme peste politicianisme, bla-uri peste blau-uri. Am dat muzica mai tare in casti, am lalait, m-am prefacut ca toate astea nu exista. Pentru ca intr-un fel sau altul nici nu exista. Fiindca nu asta e realitatea care ma reprezinta. Si am tot dreptul sa o ignor. Pana cand voi putea sa o schimb intr-un fel sau altul. Fiti pe pace, planul machiavelic este in curs de forjare. Si, la fel ca in 1907, arma pe care o propun este sapa. Insa o iau prea repede..
Semintele revolutiei au incoltit in mine luni seara. Nu stiu cand au fost aruncate, n-aveam habar ca solul era deja pregatit. Stiu doar ca au iesit la lumina si imi cer sa schimb ceva. Sunteti gata pentru planul meu care va schimba fata tarii? Strangeti-va mai aproape, dati drumul imnului miscarii si ascultati cu atentie.
De azi numele meu conspirativ de revolutionar este Che. Che Gradinarit.
Si va cer sacrificii..
Revolutionari din toate cartierele si orasele, puneti mana pe sapa! Inarmati-va cu ingrasamant. Si nu uitati acasa semintele schimbarii. Fiindca vom gradinari in semn de protest! Da, vom face gradinarit de guerrilla. Vom protesta cu plante. Vom clorofiliza pe dupa blocurile gri si vom face sa rasara rosii si busuioc pe langa liniile de cale ferata abandonate de prin oras.
Nu vom fi singuri. Gradinari de guerilla din toata lumea, fie ei londonezi, berlinezi, irlandezi sau australieni, ne vor sutine si se vor bucura alaturi de noi atunci cand vom reusi sa cucerim un nou petic de teren urban paraginit si sa-l transformam intr-o gradina ascunsa printre betoanele orasului.
Samanta cu samanta, planta cu planta, teren dupa teren ne vom recupera spatiul urban uitat de ministrii si primarii care trebuie sa aiba grija pe unde pasesc ca sa nu cada din fotoliile lor sus-puse. Guvern? Care guvern?
Astept adeziunile voastre si ne ramane sa intalnim aici, in acelasi loc conspirativ, pentru a alege urmatoarea tinta pe care o vom ataca cu stropitorile. Revin cu stiri din randurile revolutionarilor..
Nu e un secret pentru nimeni ca as vrea sa traiesc in alta parte. N-am tari preferate, in principiu oriunde in Europa cred ca m-as simti foarte bine, cu diferentele de rigoare. Viena, Londra, Roma, Paris, Amsterdam, Copenhaga.. visez la momentul in care voi putea sa hoinaresc pe strazile capitalelor europene fara limita de timp, zboruri de prins si aparatul de fotografiat spanzurat de mana in speranta de a inchide sufletul orasului in obiectiv.
Nu vreau sa plec pentru ca situatia economica o ia accentuat in jos si fiindca ne jucam cu de-a economia la fel cum ne jucam cand eram mici de-a musafirii sau de-a doctorul.
Nu pentru ca “e o tara minunata, pacat ca e populata”.
Nu pentru ca e mizerie pe strada si nu se construiesc autostrazi .
Ci pentru ca oamenii se poarta de parca nici orasele nici tara in care traiesc nu le apartine.
Fiindca isi pazesc doar spatele si eventual curtea casei. Fiindca prefera sa isi barfeasca plini de pasiune vecinul/colegul in loc sa incerce sa comunice real, onest, dechis cu el si sa il inteleaga, pe el si actiunile sale.
Are de’a face cu faptul ca nu ne stim si nu ne cautam povestile, ca nu le cultivam, nu ne mandrim cu ele in fata copiilor nostri, a prietenilor si a lumii intregi.
Noi nu avem decat gropi si coruptie si ne ocupam tot timpul vorbind despre asta.
Insa, in afara de autostrazi, va ma spun eu ce nu avem si ce ne afecteaza cu mult mai tare, chiar daca nu ne dam seama: nu avem nici macar un singur om, un singur simbol al tarii noastre, in jurul caruia sa facem toti cerc, front comun si sa il sustinem toti necondtionat, mandri de ceea ce a facut, pentru el si pentru noi.
Arunca intr-o doara numele de Nastase, Nadia, Hagi intr-o conversatie intre prieteni sau cunostinte si ai dat startul cursei: care gaseste primul o pata in trecutul acestuia, o legatura “nepotrivita”, care sa il compromita si sa ne scape de obligatia de a ne lega numele de cineva.
Scena 2: Just Beat it!
Montreal
Amsterdam
Stockholm
si maine si Bucuresti
Am sa merg la flash mob-ul de maine. Nu pentru ca nu exista fan Michael Jackson mai mare decat mine, nu pentru ca tin mortis sa ma manifest in public ci pentru ca am nevoie, mai mult ca orice, de un sincron cu oamenii din tara mea. Am nevoie sa simt ca sunt pe acelasi picior cu ei, ca suntem inundati de aceeasi energie, ca dansam pe aceeasi muzica, in numele cuiva in care am crezut si care ne-a facut tuturor viata sau copilaria mai frumoasa.
Si mai ales, pentru ca daca nu am lasa toate nimicurile sa ne ocupe tot timpul am putea sa ne distram pe cinste.
Am sa merg la flash mob-ul de maine. Nu pentru ca nu exista fan Michael jackson mai mare decat mine, nu pentru ca tin mortis sa ma manifestin public ci pentru ca am nevoie, mai mult ca orice, de un sincron cu oamenii din tara mea. Am nevoie sa simt ca sunt cu celasi picior cu ei, ca degajam aceeasi energie, ca dansam pe aceeasi muzica, in numele cuiva in care am crezut si care ne-a facut tuturor viata sau copilaria meai frumoasa.
Cum identifici intr-un oras strain, intr-o mare de oameni, un turist aflat intr-un city break?
Simplu…
… cauti pe cineva care sta mai mult cu ochii in aparatul foto decat in ceea ce’l inconjoara, stresat ca bateria/cardul/cardul de rezerva nu va face fata, si care ia Nurofen din mers ca sa poata ajunge si la urmatoarele obiective turistice.
Ah, si daca pare cu adevarat intristat ca nu reuseste sa ia cu el acasa cat mai mult din minunatiile si atmosfera care’l inconjoara, aproape sigur ca e din Romania.
4 examene mai taziu si proaspat absolvita de orice vina
Iar acu is iar pe fuga. Big date 2nite – prima de anul asta cu marea .. Asa ca va las cu o poveste cu copii blondutzi, panglici in par si pupici pe obraz, numa buna de inceput weekendul asta frumos de vara …Uiiiii~!
.. pentru ca azi dimineata cand m-am trezit n-am mai gasit in picioare, ci cu radacinile in sus, singurul copac care ajungea pana la nasul meu amplasat convenabil la etajul 9..
.. pentru ca e urat si miercuri si urat.
.. si nu in ultimul rand pentru ca pink is like red but not quite.. (adica o culoare care are curajul sa fie ea insasi desi o siluiesc toate pyssy-poancele.)
Evident, adevaratul motiv e ca azi n-am timp sa’mi sondez creerul in cautarea unei povesti. Iar Steven Tyler spune pe putin vreo 16 povesti in clipul asta. Voi cate puteti sa gasiti?
